Cu toţii căutăm dragoste. O căutăm în moduri diferite şi în locuri diferite. O căutăm prin cafenele, parcuri, plaje, terase sau cluburi. Real sau virtual. Conştient sau nu. Indiferent unde, ne petrecem ani căutând o pereche, pe cineva care să umple golul... Să formăm un tot, chiar dacă din două jumătăţi diferite. Dorinţa de a iubi şi de a fi iubit devine supremă... făcându-ne să acceptăm doar iluzia iubirii. Să acceptăm o jumătate, acoperindu-ne viaţa doar în aparenţe şi iluzii. Dar în această iluzie nu ne pierdem pe noi? Şi de unde adunăm atunci frânturile din ceea ce am fost?
Eu vreau iubire. Nu iluzie. Nu "o relaţie". Nu vreau singurătate în doi. Vreau o iubire care să mă consume, să îmi dea pasiunea de care am nevoie. Să nască în mine sentimente care nu ştiam că există. Să mă consume, să mă facă să uit de temeri. Să fie aer. Să fie viaţă. Să fie intensă. Să fie indispensabilă. Să îmi fie indispensabilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu