Ce bine...

     ... ar fi daca nu ar exista lacrimi... Atunci am putea zambi, chiar daca inauntrul nostru doare. Am putea sa ne aratam nepasatori, chiar daca sufletul nostru se topeste. As putea sa va arat ca nu ma doare, chiar daca loviti. Uof, lacrimile astea ma incurca... 

Iubire...

    Care iubire? Nu mai există, s-a dus demult, s-a stins, nu mai e aici. S-a sfărâmat în mii de bucăţele şi s-a mutat în alte suflete goale.

     Nu, nu îmi răspunde. Nu vorbi. Dacă vei rosti cuvintele, se va simţi pustiul din noi. Doar taci. Fugi.

     Nu îţi pasă. Te iubesc...

Dorinţă de Crăciun

     Ce poate fi mai trist decât un Crăciun petrecut într-o stare de pesimism ce aduce mai mult a realism? De data asta, nu vreau, refuz cu îndârjire să mă predau realităţii urâte. Vreau să trăiesc Crăciunul într-o stare de poveste, să fii cu mine, să te sărut în mijlocul zilei fără niciun motiv, să râdem din nimicuri, să bem vin cu scorţişoară, să ne jucăm în zăpadă ca doi copii, să nu mă laşi să mă retrag în lumea mea...

     În loc de cadouri, vreau pacheţele de iubire, nu vreau fulgi de zăpadă, dar vreau picaturi de dragoste..

Hi Hi Hi

     O femeie instala un calculator într-o reţea pentru un coleg de lucru. Când a venit rândul setării parolei de logare, ea l-a întrebat ce parolă vrea să folosească. Vrând să o intimideze, tipul zice "penis". Tipa introduce parola, şi a doua oară pentru confirmare, după care era să se prabuşească de râs în faţa calculatorului. Curios, tipul se uită peste umăr şi vede răspunsul calculatorului: PASSWORD REJECTED. NOT LONG ENOUGH.

Fără titlu

     Mă gândesc adeseori că ar trebui să schimb ceva din mine... De fapt, să aduc înapoi ce eram. Lumea asta de oameni mari, îmbrăcaţi office şi zâmbind fals nu pot oferi decât cafele amare. Singurătate, uitare, nepăsare... Şi acum, o neputinţă de a scrie...

Evaluare

     Azi e o zi în care nu îmi doresc să stau aici, lipită de un birou, cu telefonul ăsta care zbârnâie din două în două minute... Azi vreau să stau turceşte în pat, cu tastatura pe genunchi şi să scriu, să scriu fără oprire, fără să mă gândesc la ceea ce transmit sau la ce va rămâne scris, doar să scriu ceea ce simt, să-mi descarc sufletul aici din taste...

     Deşi peste tot încep să se vadă brazi şi Moşi Crăciuni în costume verzi, roşii, albastre... toate nu fac decât să-mi accentueze o stare de apăsare. Nu contează că, de data asta, am mai mult sau mai puţin decât în ceilalţi ani, de câte motive de supărare sau bucurie am, dacă sunt toţi cei dragi lângă mine sau nu, dacă vom pleca undeva, departe de tot ce ne este element de rutină sau dacă vom rămâne să sărbătorim româneşte, rămân în mine toate încercările de a evolua, de a îmbunătăţi viaţa profesională sau personală, toate eşecurile de peste an... Până când pot să fiu optimistă sau să încerc să trăiesc cu un zâmbet pe buze, când îmi aduc aminte că anul trecut în aceeaşi perioadă am zis "la anul îmi promit că va fi mai bine"? De ce am uitat asta în tot anul care se apropie de final?

     Dar uite că mai am cate-un gând bun şi nu mă las de tot acaparată de un sentiment negativ: am făcut primul pas pentru ca la anul să fie mai bine. Chiar dacă e făcut pe final de an... Şi, de data asta, nu o să mă las până nu o să îi parcurg pe toţi, unul câte unul...

Clouds illusion I recall

Joni Mitchell - Both Sides Now

Asculta mai multe audio diverse



Just listen....

Tears and fears and feeling proud to say "I love you" right out loud,
Dreams and schemes and circus crowds, I've looked at life that way.
But now old friends are acting strange, they shake their heads, they say
I've changed.
Something's lost, but something's gained in living every day.

I've looked at life from both sides now,
From win and lose, and still somehow
It's life's illusions I recall.
I really don't know life at all.

Vin...

Visez o cană albă cu vin fiert aburind, cu scorţişoară. Ce bine ar fi să ningă... să ningă şi să acopere tot negrul lăsat în urmă de ploaia din noi şi de afară.

Dor

     Cumva, cândva, pierdem din prieteni. Ajungem la o răscruce şi acolo, fiecare o ia pe un alt drum. Fără nicio idee că poate, nu ne vom mai vedea niciodată. Oameni care ne ştiu sufletul aşa cum era într-o vreme în care eram poate mai curaţi, mai lipsiţi de îndoieli şi cu siguranţă, mai curajoşi. Suflet de copil inocent. Oameni cu care am creat amintiri şi am împărtăşit clipe, păstrând în noi esenţa lor.

     Azi mi-e dor de copilărie şi de voi, prieteni pierduţi.

Patriotism

Nu-i nimic. Aşa e în România. De câte ori nu am auzit asta?

Nu-i nimic. Aşa sunt românii. De câte ori nu am auzit asta?

Le-am auzit de incredibil de multe ori rostite chiar de români. Gândirea noastră este influenţată de ceea ce arată televiziunile că se întâmplă într-o ţară, chintesenţa fiind celebrele "ştiri de la ora 5". Imaginea noastră în lume este din ce în ce mai rea şi nimeni nu se mai laudă că vine din România. Mai mult de atât, evităm să spunem cu glas tare numele ţării şi preferăm să vorbim engleză, franceză, chiar şi între noi, românii. Unde sunt oamenii care credeau cu tărie că România este una din cele mai frumoase ţări din Europa? Unde sunt oamenii care rosteau cuvinte banale şi uitate astăzi, cum ar fi "patrie, patriotism, dragoste de ţară"? Cuvintele astea, auzite constant, ne-au făcut să ne iubim ţara? Sau numai faptul că ştirile bune despre România şi despre reuşitele românilor erau mediatizate constant ne făceau mândri şi onoraţi că trăim aici?

Am văzut lupta televiziunilor pentru audienţă de 1 Decembrie. Am văzut că încearcă să schimbe o mentalitate creată tot de ei în ultimii ani. Păcat că această încercare nu va dura mai mult de o lună. Păcat că aceste crâmpeie de mândrie vor ieşi la suprafaţă peste un alt an, când ne vom aduce aminte, din nou, că suntem români.

De ce aşteptăm să fie totul reglementat prin legislaţie? Chiar trebuie să ne spună legea că trebuie să facem curaţenie în urma noastră atunci când ieşim la grătare, că nu este bine să arunci ambalajul produselor la întâmplare? De ce aşteptăm să ne înveţe alţii aceste lucruri, când ele sunt în noi şi trebuie doar să le scoatem la suprafaţă? De ce nu începem să facem lucruri care sa ne facă mândri că suntem români şi care să schimbe imaginea noastră în ţările civilizate? Vrem lucruri bune numai create de alţii şi învăţăm cu greu, pe pielea noastră, că acest lucru nu este posibil.

Aşa cum se zice la noi: România este o ţară frumoasă, păcat că este locuită. De ce nu vrem să schimbăm asta?