Sunt zile în care aş vrea să iau totul de la capăt, într-un alt loc, departe de aici. Şi sunt zile în care îmi amintesc că, indiferent unde aş pleca, oamenii sunt tot oameni (cu bune şi rele), că eu sunt acceeaşi (cu mici schimbări) şi că zilele vor fi întotdeauna şi bune şi rele... Aşadar, trebuie să fac tot ce pot indiferent unde sunt... Aici, acolo...
Admir oamenii care au puterea de a nu se plânge. Care au puterea de a trece peste situaţiile grele, fără a simţi nevoia de a se plânge constant, fără să facă nimic. Trec prin situaţii limită, prin suferinţe care lasă urme adânci, prin zile gri şi negre şi, cu toate astea, reuşesc să vadă părţile bune ale vieţii, care te ridică de jos pe tine, cel care ai mult mai puţine rele în viaţa ta. De ce nu învăţăm de la aceşti oameni? Suntem atât de ocupaţi, încât nici nu îi mai observăm şi luăm totul pe tavă, ca şi cum ni se cuvine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu