Ce bine...

     ... ar fi daca nu ar exista lacrimi... Atunci am putea zambi, chiar daca inauntrul nostru doare. Am putea sa ne aratam nepasatori, chiar daca sufletul nostru se topeste. As putea sa va arat ca nu ma doare, chiar daca loviti. Uof, lacrimile astea ma incurca... 

Iubire...

    Care iubire? Nu mai există, s-a dus demult, s-a stins, nu mai e aici. S-a sfărâmat în mii de bucăţele şi s-a mutat în alte suflete goale.

     Nu, nu îmi răspunde. Nu vorbi. Dacă vei rosti cuvintele, se va simţi pustiul din noi. Doar taci. Fugi.

     Nu îţi pasă. Te iubesc...

Dorinţă de Crăciun

     Ce poate fi mai trist decât un Crăciun petrecut într-o stare de pesimism ce aduce mai mult a realism? De data asta, nu vreau, refuz cu îndârjire să mă predau realităţii urâte. Vreau să trăiesc Crăciunul într-o stare de poveste, să fii cu mine, să te sărut în mijlocul zilei fără niciun motiv, să râdem din nimicuri, să bem vin cu scorţişoară, să ne jucăm în zăpadă ca doi copii, să nu mă laşi să mă retrag în lumea mea...

     În loc de cadouri, vreau pacheţele de iubire, nu vreau fulgi de zăpadă, dar vreau picaturi de dragoste..

Hi Hi Hi

     O femeie instala un calculator într-o reţea pentru un coleg de lucru. Când a venit rândul setării parolei de logare, ea l-a întrebat ce parolă vrea să folosească. Vrând să o intimideze, tipul zice "penis". Tipa introduce parola, şi a doua oară pentru confirmare, după care era să se prabuşească de râs în faţa calculatorului. Curios, tipul se uită peste umăr şi vede răspunsul calculatorului: PASSWORD REJECTED. NOT LONG ENOUGH.

Fără titlu

     Mă gândesc adeseori că ar trebui să schimb ceva din mine... De fapt, să aduc înapoi ce eram. Lumea asta de oameni mari, îmbrăcaţi office şi zâmbind fals nu pot oferi decât cafele amare. Singurătate, uitare, nepăsare... Şi acum, o neputinţă de a scrie...

Evaluare

     Azi e o zi în care nu îmi doresc să stau aici, lipită de un birou, cu telefonul ăsta care zbârnâie din două în două minute... Azi vreau să stau turceşte în pat, cu tastatura pe genunchi şi să scriu, să scriu fără oprire, fără să mă gândesc la ceea ce transmit sau la ce va rămâne scris, doar să scriu ceea ce simt, să-mi descarc sufletul aici din taste...

     Deşi peste tot încep să se vadă brazi şi Moşi Crăciuni în costume verzi, roşii, albastre... toate nu fac decât să-mi accentueze o stare de apăsare. Nu contează că, de data asta, am mai mult sau mai puţin decât în ceilalţi ani, de câte motive de supărare sau bucurie am, dacă sunt toţi cei dragi lângă mine sau nu, dacă vom pleca undeva, departe de tot ce ne este element de rutină sau dacă vom rămâne să sărbătorim româneşte, rămân în mine toate încercările de a evolua, de a îmbunătăţi viaţa profesională sau personală, toate eşecurile de peste an... Până când pot să fiu optimistă sau să încerc să trăiesc cu un zâmbet pe buze, când îmi aduc aminte că anul trecut în aceeaşi perioadă am zis "la anul îmi promit că va fi mai bine"? De ce am uitat asta în tot anul care se apropie de final?

     Dar uite că mai am cate-un gând bun şi nu mă las de tot acaparată de un sentiment negativ: am făcut primul pas pentru ca la anul să fie mai bine. Chiar dacă e făcut pe final de an... Şi, de data asta, nu o să mă las până nu o să îi parcurg pe toţi, unul câte unul...

Clouds illusion I recall

Joni Mitchell - Both Sides Now

Asculta mai multe audio diverse



Just listen....

Tears and fears and feeling proud to say "I love you" right out loud,
Dreams and schemes and circus crowds, I've looked at life that way.
But now old friends are acting strange, they shake their heads, they say
I've changed.
Something's lost, but something's gained in living every day.

I've looked at life from both sides now,
From win and lose, and still somehow
It's life's illusions I recall.
I really don't know life at all.

Vin...

Visez o cană albă cu vin fiert aburind, cu scorţişoară. Ce bine ar fi să ningă... să ningă şi să acopere tot negrul lăsat în urmă de ploaia din noi şi de afară.

Dor

     Cumva, cândva, pierdem din prieteni. Ajungem la o răscruce şi acolo, fiecare o ia pe un alt drum. Fără nicio idee că poate, nu ne vom mai vedea niciodată. Oameni care ne ştiu sufletul aşa cum era într-o vreme în care eram poate mai curaţi, mai lipsiţi de îndoieli şi cu siguranţă, mai curajoşi. Suflet de copil inocent. Oameni cu care am creat amintiri şi am împărtăşit clipe, păstrând în noi esenţa lor.

     Azi mi-e dor de copilărie şi de voi, prieteni pierduţi.

Patriotism

Nu-i nimic. Aşa e în România. De câte ori nu am auzit asta?

Nu-i nimic. Aşa sunt românii. De câte ori nu am auzit asta?

Le-am auzit de incredibil de multe ori rostite chiar de români. Gândirea noastră este influenţată de ceea ce arată televiziunile că se întâmplă într-o ţară, chintesenţa fiind celebrele "ştiri de la ora 5". Imaginea noastră în lume este din ce în ce mai rea şi nimeni nu se mai laudă că vine din România. Mai mult de atât, evităm să spunem cu glas tare numele ţării şi preferăm să vorbim engleză, franceză, chiar şi între noi, românii. Unde sunt oamenii care credeau cu tărie că România este una din cele mai frumoase ţări din Europa? Unde sunt oamenii care rosteau cuvinte banale şi uitate astăzi, cum ar fi "patrie, patriotism, dragoste de ţară"? Cuvintele astea, auzite constant, ne-au făcut să ne iubim ţara? Sau numai faptul că ştirile bune despre România şi despre reuşitele românilor erau mediatizate constant ne făceau mândri şi onoraţi că trăim aici?

Am văzut lupta televiziunilor pentru audienţă de 1 Decembrie. Am văzut că încearcă să schimbe o mentalitate creată tot de ei în ultimii ani. Păcat că această încercare nu va dura mai mult de o lună. Păcat că aceste crâmpeie de mândrie vor ieşi la suprafaţă peste un alt an, când ne vom aduce aminte, din nou, că suntem români.

De ce aşteptăm să fie totul reglementat prin legislaţie? Chiar trebuie să ne spună legea că trebuie să facem curaţenie în urma noastră atunci când ieşim la grătare, că nu este bine să arunci ambalajul produselor la întâmplare? De ce aşteptăm să ne înveţe alţii aceste lucruri, când ele sunt în noi şi trebuie doar să le scoatem la suprafaţă? De ce nu începem să facem lucruri care sa ne facă mândri că suntem români şi care să schimbe imaginea noastră în ţările civilizate? Vrem lucruri bune numai create de alţii şi învăţăm cu greu, pe pielea noastră, că acest lucru nu este posibil.

Aşa cum se zice la noi: România este o ţară frumoasă, păcat că este locuită. De ce nu vrem să schimbăm asta?

Azi

Astăzi este vremea potrivită pentru sărutări leneşe şi câteva minute de întârziere în braţele tale... Câteva şoapte tandre şi câteva mângâieri care să lase urme pe pielea mea caldă. Este vremea potrivită pentru atingeri somnoroase şi răsuflări întretăiate... Este vremea potrivită pentru a rămâne cu mine.

Printre vise

De aici.

O altă epocă

     Mă întorc în timp de fiecare dată când am nevoie să mai simt cum eram atunci. Când eram copii şi simţeam ca lumea e a noastră. Când fugeam de noi înşine doar ca să ne regăsim. Când credeam că glasul tău poate să mă schimbe sau să mă topească. Când era de ajuns un singur cuvânt de-al tău. Unul pentru sute ale mele. Zile întregi de aşteptare pentru clipe minuscule trăite intens. Când ochii îmi sclipeau de bucuria de a fi cu tine. Când zâmbeam fără motiv. Când trăiam în lumea noastră. Când nimic altceva nu conta. 

     Şi apoi zilele de tristeţe. De resemnare. Golul lăsat în copila de atunci. Gândul că poate ar fi trebuit mai mult de la mine, mai multă dragoste, mai multă atenţie, mai mult timp. Gândul că poate o zi în plus ar fi schimbat ceva. Gândul că trebuie să adun rămăşiţele sufletului meu şi să continui. Să mă târăsc până învăţ din nou să merg. Să îmi încredinţez gândurile doar mie. Să mă învăţ cu o singurătate apăsătoare. Să îmi promit că nu se va mai întâmpla.

     A trecut. A fost o lecţie bună de învăţat. Toate femeile o învaţă mai devreme sau mai târziu. Dar oare câţi bărbaţi?

Stimulent

Un experiment global, o iniţiativă foarte bună ce ne îndrumă spre citit. Citeşti şi vrei să citească şi alţii cartea din care tu te simţi aproape? Uit-o într-un loc public :) Cineva o va citi cu siguranţă. Să citim!

Sirea aici.

Site-ul aici.

Tu ce carte vrei să împărtăşeşti cu ceilalţi?

Formula de final

... Ravasit de stima, buimac de respect :)

China Danxia, anyone?

Aici.
Sau aici.

Încă un loc care să ne aducă aminte că natura poate crea ceva mult mai frumos decât majoritatea viselor.

Gândire pozitivă

          Incredibil cât de mult se poate schimba starea cuiva doar prin autosugestie şi motivare prin gândire optimistă. Când te gândeşti la lucrurile pe care le doreşti pentru tine şi pe care vrei să le faci, imediat starea de spirit se schimbă imediat. Dar cel mai probabil, această autosugestie ne determină să avem o mai bună părere de sine, o mai mare încredere în noi şi să privim lucrurile dintr-un alt punct de vedere.

          De câte ori ne influenţăm singure, spunându-ne că de data asta, oamenii apropiaţi nu ne vor răni, că vor vedea cât de mult ne implicăm în relaţia respectivă, că ne dorim să fie bine şi aşa mai departe. Şi de câte ori ne-am înşelat asupra acestor lucruri?

          De ce nu folosim această autosugestie pentru noi, atunci când suntem deprimate, când vedem lumea in culori închise, când soarele dispare pentru mai multe zile, de ce nu îl facem să apară pentru noi, de ce nu ne ambiţionăm să vedem partea bună a lucrurilor şi, mai ales, de ce să nu vedem părţile noastre bune?

          Când avem nevoie cea mai mare de aceste gânduri pozitive, de ce le azvârlim cât mai departe? Cine ne va impulsiona atunci când avem nevoie? Cine te cunoaşte mai bine decât tine, cine simte ce ai nevoie, cine ştie în fiecare clipă gândurile tale?

          Azi sunt eu mai puternică, mai încrezătoare, mai optimistă, mai...

          Azi mă simt bine.

Evadare

Mai multe poze aici.

Pentru că în ultima vreme am avut nişte zile foarte proaste, am căutat un loc unde aş vrea să fiu sau un loc pe care să îl vizitez. Un loc unde să evadez atunci când simt nevoia de un loc mai cald, de un loc care să mă facă să visez.

Astăzi, am descoperit Pamukkale, Turcia şi mi-a schimbat imediat starea în bine. M-am imaginat acolo, cu el ţinându-mă de mână şi a trecut starea de rău.

Voi cum evadaţi din stările rele?

Neschimbare

De ceva vreme, mă gândesc la schimbare. Cât de mult de dorim de fapt să ne schimbam? În niciun caz nu putem spune că trăim într-o lume normală, ci mai degrabă o lume care este atât de dornică de schimbare încât s-a uitat pe ea în tot acest timp. Toată lumea spune că este necesară o schimbare pentru ca lucrurile sa evolueze. Către ce?

Suntem judecaţi şi catalogaţi pe baza aspectului exterior si pe baza averii deţinute, lucruri care într-o măsură mai mare sau mai mică sunt conectate.

Când eram copilă, mi se părea că singurul motiv pentru care se poate cineva îndrăgosti este frumuseţea. Că iubeşti un om doar pentru că este frumos. Erau primele gânduri despre un subiect nu foarte discutat. Am descoperit că, pentru a iubi şi pentru a fi iubit, sunt necesare foarte multe lucruri care nu au nicio legătură cu frumuseţea. Degeaba există frumuseţe, dacă nu există sentimente, dacă nu putem să le comunicăm, dacă nu ştim să ne ascultăm, să simţim sau să vedem calităţi ale oamenilor, dacă suntem goi pe dinauntru sau dacă sunt goi ceilalţi...

Am găsit pe un site o imagine care spunea "How to open a book" - erau instrucţiuni de deschidere & folosire. Bineînţeles că intenţia era să ridiculizeze un astfel de manual de utilizare, însă, din păcate, cred ca vom ajunge extrem de repede la acest pas. Mă gândesc cu tristeţe la un sondaj de opinie care spunea că 50% din elevii României sunt analfabeţi. Cu siguranţă că aceşti copii nu "au timp" să deschidă o carte... Cred că ar trebui să ne întrebăm în ce direcţie ne dorim schimbare. Există o multitudine de reviste care le învaţă pe femei ce să mănânce, să poarte, să spună pentru a convinge, să meargă, să danseze, să ... Când vor învăţa să îndrume spre citit?

Toată lumea a învăţat să deschidă o pagină de internet, să caute informaţii, să folosească chat-ul, să îşi construiască o lume virtuală în care hobby-urile "lectura, carţile" sunt afişate doar pentru că "dau bine". Jumătate din ei nu scriu corect... Cu toate acestea, nu există nicio dezaprobare din partea societăţii. Din cauza "modelelor" oferite de societatea asta bolnavă în ultimii ani, aceste lucruri sunt considerate normale. Trist, foarte trist.

Poate că nu sunt în masură să judec, dar atâta timp cât aceste lucruri nu mi se par normale, am dreptul sa strig.

Dacă iubeşti un om perfect, n-ai niciun merit că-l iubeşti (Octavian Paler)

Imperfecţiunile sunt cele care ne fac să iubim? Şi atunci de ce există o luptă aprigă pentru a atinge perfecţiunea? De ce ne luptam cu noi, cu ceilalţi pentru a ne alinia unor standarde impuse? Nu ne-ar face asta sa fim identici? Prin ce s-ar diferenţia oamenii pe care îi iubim? Strict pe baza caracteristicilor fizice? Aşadar, iubirea ar fi bazată pe elementul vizual. Dar atunci ar mai fi iubire? S-ar mai numi iubire?

Putem acorda grade de importanţă imperfecţiunilor? Cine le poate acorda? Cine şi-ar asuma această responsabilitate?

Când începem relaţiile, imperfecţiunile sunt cele care ni-i apropie mai tare pe cei de lângă noi.

Dacă am fi perfecţi, ar mai exista iubire?

Softly Love

Printre nori

Suntem doar noi doi. Tu şi eu. Visez la tine, tu visezi la mine. Când suntem împreuna, visele ni se intersectează. Câteodată eu sunt gri, gri-închis şi tu alb, alb-argintiu. Când suntem împreună, culorile se amestecă.