Naivitatea se desprinde greu din sufletul meu. Naivitatea oferă iluzia că oamenii pe care îi tratezi cu zâmbete, îţi vor oferi la rândul lor zâmbete. Că atunci când se va ivi ocazia, îţi vor returna acelaşi zâmbet şi acelaşi tratament pe care l-ai oferit la rândul tău. Dulce iluzie ce este alungată în fiecare zi.
Cu gânduri alergând năvală şi cu inima zgâriată, la o cafenea într-un oraş pe care îl ştii prea bine, realizezi că naivitatea trebuie să plece. A fost de real ajutor până acum, dar orice legătură cu acestă periculoasă naivitate e timpul să fie tăiată.
After all, it is true what they are saying: I was not born like this, people like you made me this way. Rătăcită printre oameni, nu am mai scris, încercând să desprind naivitatea de mine. E nevoie de un alt început.
Nu ar trebui să te descurajezi şi să renunţi la zâmbete... cu toate că puţină circumspecţie cu privire la oameni nu strică niciodată.
RăspundețiȘtergereNici nu ştii că, de fapt, poate eşti mai bogată oferind zâmbete decât toţi acei cumplit de zgârciţi care nici măcar un zâmbet înapoi nu pot să dea.
:) Într-adevăr... Zâmbetul porneşte din suflet. Dacă ceilalţi încetează să vadă asta, e rău pentru ei. Dar poate, pe undeva, e şi o greşeala de-a noastră. Fie de încredere, fie de percepţe. De asta însemnarea se termină cu "e nevoie de alt început".
RăspundețiȘtergereOfera zambete doar cand crezi de cuviinta. Am un articol pe tema asta...incearca sa te gandesti la tine si apoi la ceilalti...putin egoism nu strica.
RăspundețiȘtergereZâmbetul îl oferi atunci când simţi. Nu poate fi programat... Sunt de acord cu tine: în unele momente, puţin egoism nu strică. Acum este în proces de creare :)
RăspundețiȘtergere