E linişte. Timpul nu m-a schimbat deloc, nici măcar veselia clipelor împreună cu tine. Nu mai cred în visele de demult, care au lăsat asupra mea urme uşoare ale unor cicatrici vindecate. Nu se mai văd, dar ele sunt acolo... Doar eu le pot simţi. Le simt în gândurile mele, atunci când nu mai am puterea de a-ţi zâmbi. Acum, zâmbesc pentru mine, sincer, fără urmă de îndoială. Zâmbetul a revenit. Fără să mai fi tu pe primul loc, e mult mai simplu.
Îmi aştern sentimentele pe o foaie îngălbenită de timp, în compania nelipsitei ceşti de cafea. Voi arde apoi foaia. Ca şi cum nu ar fi existat niciodată ceea ce scriu şi ceea ce simt. Nu vreau să mai ştii. Renunţ la gândul că vreodată vei realiza şi te vei întoarce în timp.
Pun punct şi o iau de la capăt. Un alt tu şi o altă eu. O altă poveste, cu reguli noi.
